Dezamagire...

Aerul, greu, imi apasa pieptul si imi zdrobeste organele. Imi vine sa ma desprind de lumea aceasta, sa fug departe. Ganduri ciudate, ganduri indepartate si negre imi trec prin minte. Ma uit la ceas. 8:50. Imi ridic corpul greu si inca adormit din pat. Fac un dus si apoi ma pregatesc sa plec. Ajung la locul stabilit si ne ducem impreuna la curs. Timp de 2 ore am ras, am vorbit, am facut fise, iar in pauze ne-am relaxat afara. La 12 si jumatate prof-ul ne-a dat drmul de la curs spunandu-ne ca ne asteapta urmatoarea zi. L-am salutat  si am plecat. Cand am iesit din facultatea in care se tine cursul ne-am hotarat sa mergem in parc. Ne-am plimbat, apoi ne-am asezat pe iarba sub un copac. Cu zambetul pe fetele noastre priveam tot ce e in jurul nostru. Vorbeam. Radeam. Peste cateva minute primesc un mesaj. Ma intristez. 2 dintre prietenele mele nu puteau ajunge la mica petrecere care o organizam cu ocazia zilei mele de nastere. In capul meu incepura sa vina ganduri cat mai intunecate. M-a luat in brate si mi-a spus sa ma linistesc, ca totul o sa fie bine. I-am spus 'ok'. Sec, stiu asta, dar nu ma mai puteam gandi la altceva. Ne-am intins pe iarba. Stateam unul langa altul si ne uitam la conurile din acei pini care erau acolo. Vazusem o pasare care scotea sunete ciudate si incercam sa ne gandim de ce e suparata. Era amuzant. Apoi primesc inca un telefon. Inca o prietena. Nu putea sa mai ajunga nici ea. 'Ne vedem saptamana viitoare'. Am inchis telefonul. Am izbucnit in plans. El ma luat in brate. 'Descarca-te, eu sunt langa tine.' Vorbele lui m-au linistit, insa tot vroiam nespus de mult sa am un sac de box in fata mea si sa il lovesc cat pot eu de tare. Peste cateva minute m-am oprit din plans. 'Tot ce vreau acum este sa stau pe un nor' i-am spus eu. Incepuse sa se auda muzica. Un pic mai departe, o trupa facea probe de sunet. Incepusem sa fredonez unele melodii.
Mi-am dat seama ca in final eu tot raman cu nimic. Ca am cam muncit degeaba, m-am luptat pentru multe lucruri si inca ma voi lupta, ca am facut tot posibilul sa fiu prezenta peste tot si inca voi face asta, ca intr-un final sa raman singura si fara nimic. Dar nu, mint daca spun ca raman cu nimic pentru ca el reprezinta totul pentru mine. Cu toate ca ele m-au cam dezamagit si m-au intristat rau de tot. Dar asta este, life goes on.

O noua zi...

Simtea cum sangele ii palpeaza in vene, cum picaturi de apa se prelingeau pe fata lui, corpul parca-i era paralizat. Statea si privea in vag. <Ce se intampla?>, se intreba.
Incepu sa vorbeasca. Isi auzi vocea in gand de parca o asculta la un casetofon la o viteaza nu prea buna, astfel incat era cu cateva registre mai sus, subtire, usor strangulata.
Nu mai putea sa respire, sa mearga sau sa isi dea seama cat e ceasul.
Se apropie de oglinda si vorbi din nou. Se intreba de ce e acolo si cum a ajuns. De ce ziua asta era asa diferita  fata de celalte.
Isi lua cea mai umila expresie, a fetei, de care era in stare, ofta adanc si isi ciufuli parul saten cu varful degetelor. Cand vru sa plece sa se schimbe in hainele de serviciu telefonul incepu sa sune grav.
Surprins raspunse.
Era seful lui, il anunta ca e concediat.
<Intarzierea la lucru, neindeplinirea sarcinilior.. cred ca din cauza asta>, isi spuse in gand.
Puse calm receptorul jos. Se aseza pe mariginea singurului pat din incapere, ofta din nou.

Fara titlu

Ce-a fost a fost. Tine-ma de mana si hai sa privim spre viitor.

Sunt aici numai pentru tine si voi fi aici si maine.

Hai sa uitam momentele mai putin bune de pana acum.

De aici incepe un nou drum.

Mistake?

Si tocmai dupa ce am savarsit fapta ne dam seama, <nu trebuia sa ma comport asa, pentru ca nu merita, eu sunt problema>. De ce mereu facem lucruri pe care uneori le regretam?
Oricum toata lumea greseste, pana si eu gresesc. Si nu imi este frica sa gresesc ceva, dar gandul ca din aceste greseli ranesc mai multe persoane ma inspaimanta, de aceea incerc sa ascund majoritatea problemelor, gandurilor si lucrurilor care ma framanta.

Dar totusi, de ce?.....

Think positive

But this is what's happening, right? I mean this is real.. I'm a little affraid, but i have to face it with my head on.. And maybe it's gonna be allright.... Positive, positive, think positive!!

Twenty....

And I'm scared. And some things are pretty deep and that makes me crying or they make me be mad. I cry quite often. I'm so fucking sensitive. And I don't compare myself with anything/ anyone. I think many useless things, possible solutions, I ask myself things often.

And you know what?

 Sometimes I'm not like that.....