Si tot asa continuam, cu fiecare zi care trece tot ne repetam asta, lasam totul pana in ultimul moment, pana cand incepem sa ne alarmam. De ce? Poate pentru ca asa am vazut in jurul nostru si ne-am propus sa facem si noi la fel, poate suntem atat de siguri pe noi incat tot lucrul lasat pe ultima zi nu are de ce sa ne sperie. Dar uite ca ajungem la diferite persoane cu diferite viziuni, opinii, idei. "Nu mai am timp", e o nimica toata sa spui aceste simple cuvinte, dar e cu totul altceva sa fii in pielea acelei persoane si sa vezi ca e destul de greu sa poti sa faci totul la timp.
Oboseala, orele nedormite, toate se aduna la un moment si simti ca cedezi. Energia de care nu puteai scapa noaptea acum s-a transformat in energie epuizata in doar cateva secunde pe lucruri care trebuie sa le faci pentru zilele urmatoare, pentru serviciu, pentru scoala, pentru a supravietui.
Insa noi oamenii am devenit si vom ramane comozi. Cine stie pentru cat timp, unii se vor ridica si vor trece peste asta, vor lupta si vor reusi sa castige acest razboi cu aceasta stare de a fi comod, dar vor mai fi si restul, care vor prefera sa lase lucrurile sa decurga de la sine, vor prefera sa nu se zbata, vor prefera sa ignore si sa nu le pese de viata lor.
Asa ajung sa ma contrazic singura, sa imi pun intrebari si sa imi raspund singura la ele. Dar cateodata mai am nevoie si de aceasta parte, sa ma descarc, sa ma obosesc singura cu ganduri si ganduri, pentru ca, se pare, asa sunt, de fapt, asa suntem toti.
Este foarte adevarat ce ai spus . Imi place:D
RăspundețiȘtergere